Johan Galtung dixit

Nouă întrebări adresate sociologului şi viitorologului Johan Galtung la încheierea anului 2018

Finalul anului, prilej de bilanţ şi de luare-aminte, oferă şi de această dată ocazia de a lua pulsul controversatelor noastre vremuri. I-am adresat sociologului şi viitorologului norvegian Johan Galtung un set de întrebări legate de tabloul geopolitic actual, atât de greu de descifrat. Cunoscut pentru ascuţimea sa de minte şi acurateţea previziunilor sale, octogenarul cu vederi adesea surprinzătoare a răspuns cu amabilitate invitaţiei mele. Viziunea sa asupra lumii, a Europei şi a României poate servi drept punct de pornire în discuţiile noastre despre viitor.

Din moment ce nu avem garanţii, timpul este singurul care va dovedi exactitatea sau inexactitatea acestor prognoze. Nu ne rămâne decât să urmărim evoluţia evenimentelor care se succed pe alunecosul parchet încins al disputelor internaţionale şi, în acord cu preocuparea primordială a celebrului om de ştiinţă –rezolvarea paşnică a conflictelor de pe mapamond – să sperăm că vom avea parte de soluţii lipsite de violenţă şi avantajoase pentru toţi. Tonusul său optimist şi prospeţimea ideilor sunt de pe acum deja un exemplu demn de urmat.

  1. Credeţi că Donald Trump va reuşi să finalizeze mandatul său de Preşedinte al SUA, sau mai degrabă va fi stopat, înlăturat sau compromis de interesele celor din deep state?

J.G.: Nu cred că va finaliza mandatul. Forţele care i se opun sunt extrem de puternice, dar, pe de altă parte, şi el dă dovadă de o surprinzătoare capacitate de supravieţuire. Pur şi simplu, nu ştiu ce să răspund la întrebarea aceasta.

  1. Cât de mult va mai creşte China? Va câştiga jocul de GO pe care-l joacă acum pe harta lumii?

J.G: Nu există limite ale creşterii Chinei, datorită faptului că dispune de o populaţie enormă, capabilă să se mobilizeze cu trup şi suflet, mergând până la abandonul complet în mâinile statului. O mare deosebire faţă de SUA, care-şi abandonează în cădere liberă cetăţenii, fără plasă de siguranţă.

  1. Se va revărsa Africa peste Europa, într-un fel de răzbunare faţă de puterile coloniale din trecut?

J.G.: Da. Până acum am asistat doar la începutul acestui fenomen. Vor suferi în special puterile coloniale majore, Anglia şi Franţa. Italia mai puţin, graţie gestului cererii de scuze, făcut de Berlusconi pentru cele petrecute în anul 1911.

  1. Ce se va întâmpla cu Ucraina, în special după separarea Patriarhiei Ortodoxe de Moscova? Va avea România în curând o graniţă directă cu Rusia?

J.G.: Ucrainenii vor iniţia o acţiune de purificare etnică, încercând să scape de ruşi prin expulzări şi prin violenţă, mergând până la moarte de om.

  1. Se va finaliza Brexit-ul, sau va reveni Marea Britanie la Uniunea Europeană? Vor mai părăsi şi alte ţări Uniunea Europeană?

J.G.: Brexit-ul se va duce la bun sfârşit, dar va continua să existe o colaborare strânsă cu Uniunea Europeană, din cauză că Londra este importantă pentru piaţa financiară şi, concomitent, UE este un partener valoros.

  1. Ce părere aveţi despre Declaraţia de la Paris din octombrie 2017 (Paris Statement, „A Europe We Can Believe In”), semnată de 13 filosofi europeni conservatori?

J.G.: Concepţia lor despre„Europa”este prea limitată. Din punctul meu de vedere, trebuie să includem în ea şi întreaga Rusie.

  1. Asistăm la o revenire benefică spre statul-naţiune, spre naţionalismul pozitiv, ca urmare a globalizării prea grăbite şi agresive?

J.G.: Da, inclusiv ca reacţie la Eu-rizare.

  1. Recomandaţi unei ţări ca România să adere la moneda euro?

J.G.: Sfatul meu general este să se continue cu ambele monede, deci să se păstreze cea naţională şi să se adauge euro, cu condiţia să fie legate între ele printr-o rată de conversie foarte strânsă.

  1. Ce părere aveţi despre conceptul de „societate deschisă”?

J.G.: Îmi place ideea de transparenţă şi invitaţia lansată outsiderilor de a participa la dezbateri interne şi la dialog.

Gabriela Căluţiu Sonnenberg (Spania, 6 noiembrie 2018)


zurück

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *