Alexandru Ciorănescu

Prin Canare, pe urmele lui don Alejandro

Profesorul Alexandru Ciorănescu, vestitul savant taciturn din Insulele Canare a avut o viață marcată de dramatismul vremurilor în care a trăit. Cariera sa este fără egal. Însăși începuturile ei i-au pus baze solide, căci a colaborat de pe vremea susținerii bacalaureatului cu revista colegiului pe care îl frecventa la București, unde conta pe sprijinul lui Emil Cioran. Pasiunea, entuziasmul, sacrificiul l-au însoțit pe Alexandru Cioranescu pe tot parcursul vieții. Finalizarea studiilor la Sorbona a condus la perfecționarea sa teoretică și la punerea în practică a metodei sale comparative. Se spune despre dânsul că ar fi însemnat pentru literatură ceea ce Ibáñez a fost pentru sociologie.

Despre Tenerife, supranumită și „Insula Primăverii Veșnice”, se spune că ar fi întruchiparea a ceea ce a mai rămas din dispăruta Atlantidă. Tocmai acolo l-a aruncat soarta în anul 1948 pe intelectualul român, unul dintre numeroșii naufragiați care s-au aciuit pe acele meleaguri. Împreună cu soția sa, Lydia, venise acceptând un post de lector de limba franceză oferit de Universitatea La Laguna, una dintre cele mai vechi universități spaniole. Guvernul comunist din România îl destituise din funcția de consilier cultural pe lângă Ambasada Română de la Paris, interzicându-le celor doi copii ai săi, minori, ieșirea din țară. Nu știau soții Ciorănescu pe atunci că aveau să treacă peste douăzeci de ani până când avea să le reușească eliberarea copiilor din captivitatea abuzivă.

Născut în România în anul 1911, licențiatul în literatura română și franceză avea să devină un respectat filolog și profesor, unul dintre pionierii literaturii comparate din Spania. Refugiat pe coasta Tenerifei, fugind de teribila amenințare a dictaturilor europene interbelice și de urmările celui De-al Doilea Război Mondial, a ales ca strategie de supraviețuire studiul unui domeniu teoretic intangibil, o disciplină intelectuală pură, teoria literaturii. I s-a dedicat cu atata ardoare încât s-a convertit într-o figură-cheie, salvatoare a patrimoniului istoric și literar al Arhipelagului Canarelor.

Imensele sale cunoștinte și capacitatea sa de sinteză, îmbinate cu modestia și simplitatea exemplară, l-au ridicat la rangul de reprezentant al plenitudinii știintei, în sens rensacentist. În zilele noastre, termenul la modă care l-ar fi descris cel mai bine ar fi probabil neologismul allrounder.

Alejandro – căci așa l-au rebotezat spaniolii – a fost un umanist, probabil unul dintre ultimii reprezentanți al prototipului omului de știință cu cunoștințe vaste, care depășesc cu mult limitele înguste ale unei singure discipline.

Am fost surprinsă să constat că locuitorii Tenerifei nu înregistrează nici cel mai mic disconfort acustic atunci cand se confruntă cu numele atât de neobișnuit de Cioranescu. Un șofer de taxi din capitală, Santa Cruz, mi l-a silabisit zâmbind: Si-o-ra-nescu. I-am mulțumit în stil spaniol – dando las gracias. Vesel, șoferul mi-a replicat în coadă de pește: la gracia la tiene Usted en la cara („grația vă stă întipărită Dumneavoastră pe chip”). Mai mare dragul!

Și-așa am început să înțeleg mirajul exercitat de lumea aceea pestriță asupra cercetătorului-literat, care a ales cândva să trăiască în mijlocul acelor oameni! Numele Alejandro Cioranescu se pronunță așadar în spaniolă cu „si” la început, neavând nici tremă pe „a”.

La librărie am fost primită cu un zâmbete și scuze. Sioranescu nu aveau pe stoc, dar a ldouă străzi distanță, la doi pași, în Biblioteca Insulară, aveau. Unde mai pui că numele bibliotecii însăși este – ați ghicit! – Cioranescu. Ocupă 4000 de metri pătrați și e deschisă 24 de ore din 24! Primii „profitori” sunt, evident, studenții Universității La Laguna, adică într-un fel … tot ai dânsului.

La Laguna, municipiul situat la nord-est, a rămas capitala de suflet a întregii regiuni, deși sub aspect administrativ nu mai ocupă de mult primul loc. Fondată încă din secolul al XV-lea, localitatea a fost capitala insulei Tenerife și a întregului Arhipelag al Canarelor până în secolul al XIX-lea. Recunoașterea ei internațională a culminat cu înscrierea în anul 1999 în Patrimoniul Cultural al Umanității. Plimbarea pe fermecătoarele ei străzi are darul de a te desprinde din iureșul vieții moderne. Turiștii dornici de soare și de mare n-au descoperit încă farmecul discret al nostalgicului orășel universitar, care respiră atmosfera secolului trecut. Cu puțină fantezie, silueta misterioasă a profesorului taciturn se poate imagina și astăzi.

Nu era o apariție care să sară-n ochi. Deși a fost docent al Universității La Laguna timp de treizeci de ani, predând nu doar Filologie Romanică, ci și Franceză, Română și Italiană, precum și Portugheza, respectiv Literatură Comparată, a rămas modest. Era unul dintre acei profesori la care se recurgea atunci cand alții nu făceau față. Se zvonea că instituția academică superioară nu l-ar fi recunoscut îndeajuns pentru calitățile sale de profesor. Catedra pe care nu a condus-o niciodată l-a recompensat totuși tardiv, abia în anul 1990, acordându-i titlul de Doctor Honoris Causa. Numeroasele sale opere, pe care le-a redactat personal în nu mai puțin de șase limbi, îl califică drept incontestabil umanist și enciclopedist.

„Îl vedeam sosind la ore târzii, mereu punctual, înalt și mândru, îndreptându-se spre secretariat, unde își colecta corespondența și de unde pleca mai apoi la cursuri; ulterior ieșea, la fel de drept și de distant, saluta – asta da, întotdeauna, corect – cobora pe scările cenușii, de marmură, ale vechii Universități și se întorcea la Santa Cruz. Mereu la fel, niciodată nu l-am zărit nici oprindu-se pe vreun coridor, nici discutând cu vreun student sau cu vreun alt profesor, niciodată nu a participat la întâlniri, reuniuni, comisii sau întruniri mondene. Cei care îl aveau la curs ziceau că e bun, că știe multe; noi, cei care îl vedeam doar în trecere, ne imaginam că e exact așa cum trebuie să fie un om exemplar, un om care știe o mulțime de lucruri.” Acestea au fost cuvintele cu care l-a caracterizat la doar două zile după dispariție. într-un articol publicat in cotidianul La Provincia din 27 noiembrie 1999, profesorul Maximiano Trapero, șeful Catedrei de Filologie Spaniolă al Universității din Las Palmas de Gran Canaria.

Profesorul Trapero se considera un norocos pentru faptul de a fi avut șansa de a-i deveni prieten mai apropiat. Tot el spunea: „cunoscând cu adevărat dimensiunea intelectuală a lui Alejandro Cioranescu și importanța operei sale, am început să-l admir. Am înțeles atunci că abținerea sa de la participarea la viața universitară din La Laguna – mă refer la catedre, alegeri, secretariate, decanate etc.– avea o justificare în opera sa de investigație, cea căreia i s-a dedicat cu trup și suflet, mai presus decât titlurilor și onorurilor, chiar cu prețul renunțării la o remunerație mai demnă și mai generoasă.” Sunt puțini cei care l-au cunoscut mai îndeaproape, descoperind apoi surprinși un intelectual afabil, cu o conversație strălucită, cu un fin simț al umorului, un om vesel și galant.

Meritul său major față de Spania este acela de a fi primul care a tradus din franceză documentele istorice care stau la baza recunoașterii entității astăzi unanim acceptate drept Insulelele Canare. Reconstituind migălos cronica Le Canarien,ce conține însemnările din timpul conquistei ale cavalerului francez Bethencourt, profesorul Ciorănescu a intrat el însuși în istorie. Aceasta a rămas opera sa cea mai cunoscută.

Scrierile sale au pecetea universalității și sunt mărturiile unei curiozități științifice de proporții, dublată de cunoștințe acumulate din foarte multe domenii. Numai o minte enciclopedică, de erudit desăvârșit, putea sa le adune. Se poate conchide că a fost un savant rar pentru epoca modernă, epocă în care pericolul hiper-specializării pe domenii din ce în ce mai restrânse constituie o amenințare la adresa substanței culturii, în accepțiunea ei tradițională.

Națiunea care l-a adoptat pe Ciorănescu este conștientă de valoarea sa. În Canare se se știe că pasiunea cu care el s-a dedicat chestiunilor specifice Arhipelagului le-a cimentat locuitorilor drepturile, asigurându-le un statut oficial solid. I-a ajutat să vadă lucrurile cu mai multă claritate. La rândul său, Alejandro Ciorănescu i-a mulțumit Insulei Tenerifa pentru ospitalitatea cu care l-a primit, oferindu-i roadele cercetărilor sale pe teme specifice, care o individualizează, creionându-i portretul în plan internațional.

Parcă anume ieșită în cale pentru a atrage atenția asupra caracterului cu adevărat cuprinzător al muncii acestui tinerfeñode origine română, Grădina Botanică a orașului Puerto de la Cruz ne mai surprinde cu ceva plăcut: cronica dedicată originii și bogăției acestui centru este semnată tot cu numele Alexandru Cioranescu! Este aceasta o grădină botanică mai mult decât renumită, pentru că în ea sunt prezente acele plante-pilot, provenite de peste Ocean, care ulterior au fost aclimatizate și introduse în culturile de pe continentul european. E suficient să se știe că, de exemplu, în Tenerife se cultivă peste 30 de soiuri de cartofi, unele dintre ele din specii demult dispărute pe continentul de unde provin, cel sud-american.

Multe sunt instituțiile, lucrările și manifestările dedicate lui Alejandro Ciorănescu în Insulele Canare. Există chiar și o trupă de teatru alejandro cioranescu. Imposibil să le descoperi pe toate într-o singură vacanță!

Alexandru Ciorănescu a primit atât de multe premii și distinctii încât simpla lor enumerare ar ocupa prea mult loc. Fiind un om de știință meticulos, fundamental chiar, în sens etimologic, el rămâne un clasic al secolului XX. A scris nu numai despre Insule, ci a elaborat și studii critice despre opera autorilor relevanți autohtoni, cum ar fi Antonio de Viana, Elías Serra Rafols si Leopoldo de la Rosa. Opera în patru volume Istoria orașului Santa Cruz de Tenerife între anii 1494-1977 îmbină rigoarea științifică și stilul mai fluent, creând o bază de date inestimabilă, imposibil de egalat chiar și la treizeci de ani după apariție. Nimeni altcineva n-a studiat așa metodic toate arhivele canariene, provinciale, locale, civile, religioase și familiale.

Înainte de a face calea întoarsă spre continentul european am mai coborât odată panta lină a străzii Alejandro Cioranescu din Santa Cruz (da, există și o stradă cu acest nume!). La baza ei, față cu însuși Oceanul Atlantic, se află un mic scuar. Brusc, apropiindu-mă, am înțeles de ce acel petec de gazon era împrejmuit cu un grilaj. Acolo este nici mai mult nici mai puțin locul în care celebrul Amiral Nelson și-a pierdut brațul într-o încrâncenată și zadarnică bătălie pentru cucerirea insulei.

Ridic ochii și văd iar numele străzii. Sus citesc Alejandro Ciorănescu, jos, Amiralul Nelson. În zadar a încercat englezul să pună mânape insulă, tot fără ea a rămas. În schimb, un român tăcut, retras, demn si modest, a reușit pe căi pașnice ce nu i-a dat mâna britanicului: a cucerit inimile cetățenilor Canarelor și o reverență din partea patriei sale adoptive.

Gabriela Căluțiu Sonnenberg