Fonul cel isteț

Bidiviul hrănit cu jăratec al lui Făt-Frumos s-a demodat; cu timpul s-a transformat într-un automobil sofisticat. La fel s-a trecut și moda buzduganului năzdrăvan; lui i-a luat locul telefonul portabil. Cel puțin la fel de inteligent ca stăpânul său, fonul isteț ne anunță și ne conectează cu și despre toți și toate…. Dacă vrem, aș adăuga eu. Dar, amănuntul acesta, multă lume îl uită.

Sensibil prin ecranul său tactil, gadgetul nostru de toate zilele e pe cale să treacă din faza inovației geniale în cea a accesoriului desuet. Mă-ntreb dacă chiar o să-l doară ceva când va atinge faza a treia, terminală, de jucărie enervantă.

Pentru moment, balanța avantajelor și dezavantajelor continuă să atârne de partea bunelor, chiar dacă se formează o tabără de supărați,care-l acuză de multe rele.

„Te izolează, te pune la arest, te bagă la celulă, că de asta i se și spune celular”, zic unii. „Ba mă face mai eficient, mai informat, mai bogat și-mi dă voie să umblu pe unde vreau, că de aia e mobil”, zic ceilalți.

Dacă la început ne mândream cu el, acum începem să ne rușinăm că-l avem, mai ales atunci când ne întrerupe din treburi importante. N-ar fi o problemă să-l ignorăm, dar ce ne facem dacă riscăm să ratăm vreo veste importantă?

A fi sau a nu fi permanent pe recepție, aceasta este întrebarea! Implicit, noul lux este acela de a-ți permite să te miști liber, fără lesă, fie ea și invizibilă.

În astfel de momente îmi vine-n minte un amic. Supărat pe manipularea din mass media, nici una nici două, și-a aruncat televizorul pe geam, de la etajul trei! N-au trecut două zile și s-a văzut nevoit să vizioneze într-un bar obscur, de cartier, meciurile echipei sale preferate, înghesuindu-se la o tejghea cu tot felul de ageamii, care mai de care mai dornici să-și dea cu părerea pe teme fotbalistice. Cel târziu în acel moment a realizat și el că nu televizorul fusese problema lui; în fond, bietul televizor, ca orice aparat, avea buton de pornire și de oprire…

Lume fără televizor nu cred că se mai poate concepe. Nici fără telefonie mobilă. Mi se pare elementar să gândim pozitiv și în privința aceasta și să fim mulțumiți că le avem. Ce anume facem însă cu ele, ei bine asta depinde de noi. Și ce fac ele cu noi, păi și asta tot de noi depinde!

Chiar dacă aparent ne distrage atenția de la realitățile de lângă noi, mobilul ne conectează cu evenimentele din lumea largă, cele pe care (vrem noi să) le urmărim. Ne deschide o ușă spre informații, de care (credem că) avem nevoie, dar ne închide un pic ușa în raporturile cu semenii, de care (credem că) ne putem lipsi. Mental devenim mai bine mobilați, însă în plan social involuăm. Cum bine zicea Unamuno, tot ce se câștigă în întindere se pierde în profunzime.

Și totuși, în planul eticii și moralei, grație atenției distrase, devenim incontestabil, cumva mai … digerabili, mai pașnici. Copiii nu se mai ciondănesc la ora mesei, pacienții de prin anticamerele doctorilor nu se mai enervează așa repede… Domnește o concentrată liniște, de parcă toți am fi semnat tacit un pact de neagresiune. Liniște evident aparentă, pentru că pe dinăuntru e zbucium, conexiunile fiind mai rapide. Atâta doar că nu se văd.

Adoptând mina aceea vinovată de copil pe care-l ceartă mama, bogații și frumoșii de astăzi se scuză politicos, dispărând într-un colț, pentru a răspunde la telefon, de parcă ar avea o nevoie fiziologică stringentă.

Însăși poziția noastră smerită, aplecată asupra ecranului, amintește de un personaj evlavios. Cineva zicea că la fel obișnuia să se plimbe prin grădină o mătușă de-a lui, citind versete din biblie și șoptindu-și sieși rugăciuni. Și noi citim și conversăm în ton scăzut, râdem înfundat, interacționăm. Dar nu cu aparatul, ci cu altcineva, de la celalălalt capăt al firului, sau cu ideile pe care ni le transmite acel interlocutor, în orice formă ar veni ele (montaje și demontaje, muzică, citate etc.) Firul acelei mătuși ducea direct spre cer, al nostru e încă nițel mai … local.

Telefonul pare deștept, pentru că ne asigură acces la lucruri înțelepte, acumulate într-o sursă unică, ceva care ne inspiră un respect, care tinde spre cel acordat unei divinități, dar n-o înlocuiește pe cea primară, dictată de religie (dacă avem una).

Ca să avem acces la ea, trebuie să dispunem însă de oareșce, hmm, dare DE și DIN mână. Și fiindcă vorbim despre mâini, pe vremuri obișnuiam să spunem ferește-te de tot ce are mâner, pentru că sigur implică muncă. Analog, azi credem că tot ce are un buton ne scutește de efort. O fi, dar mintea tot ne-o pune la treabă! „Istețofonul” ne ajută să mai și zâmbim, să ne emoționăm, dar ne solicită și psihic. Deci e un fel de relaxare obositoare. Cum să compari toate astea, creier cu inimă, minte cu trup? E ca o paralelă între mere și pere. Greu de cuantificat…

Povestea drogului mobiltelefoniei se suprapune perfect peste cea a drogurilor din epoca flower power. La început au fost accesibilie tuturor, venind uneori cu prescripție medicală. Atât unul cât și celălalt au avut un început marcat de pozitivism, transformând generații întregi de tineri în pacifiști convinși, cu flori după ureche, dispuși să se iubească necondiționat. Calmând până la limita dresurii totale, și-au scos la iveală însă și defectele, în speță acela de a tinde să acapareze, făcând omul inutil sieși și scoțându-l în afara cadrului său social. N-a mers bine. S-a recurs la interdicții, s-au pus popriri, prețul a crescut tot mai mult. În faza aceasta am ajuns noi, internauții mobili, acum.

Pentru că am pomenit în paragraful anterior de povești, continui paralela cu basmele noastre: Prâslea e mai e voinic dacă prețul mobilul lui se apropie de valoarea unor mere din aur masiv, iar Cosânzeana millenială își oglindește chipul numai în ecrane cu o rezoluție extrem de fină. Însă nici ei, eroii modernității, nu sunt scutiți de efort.

Actul balansării pe frânghia conectivității totale cere o stăpânire de sine la fel de bună ca aceea a legendarului acrobat sibian Strohschneider, care se plimba aparent dezinvolt, ținând în mâini o prăjină, pe frânghia suspendată la treizeci de metri înălțime, între turlele bisericilor din Piața Mică. Trebuie să rămâi concentrat și alert, dar să pari destins.

Fiecare din noi a devenit, pe nesimțite, o punte vie între real și virtual. Depinde de noi cum facem uz de abilitățile uneltei șmechere, pe care o ținem în mână pe post deprăjină-paratrăznet, instrument indispensabil traiului nostru de zi cu zi, accesoriu da, dar nu derizoriu.

Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Spania, 2018