Gabriela Căluţiu-Sonnenberg, sau bucuria scrisului

Parcimonioasă cu ceea ce încredinţează tiparului (chiar dacă a publicat două cărţi şi multe articole prin reviste – mai ales eseuri de un fel aparte, „povestiri cu noimă” le-am putea spune, ridicând spre general-semnificativ observaţii din cotidian, cel româno-hispano-german mai ales), a convins însă deja că scrie bine. Interesant şi cu miez (aşa cum e de aşteptat de la o persoană de formaţie „exactă”), cu o plăcere şi pricepere a comunicării cu cititorul evidentă (aşa cum e de aşteptat de la cineva care trăieşte în Spania de sud), cu vizibil respect pentru textul pus în pagină (aş putea spune, pentru uniformitate, „aşa cum e de aşteptat de la cineva cu nume de rezonanţă teutonă”…). Inventivă şi alertă (vezi textele din Vine seninul, începând cu titlul, parafrază la „vine ploaia”), bine documentată şi atentă la detalii (vezi textele din Andaluzia, mult mai mult decât un „jurnal de călătorie” prin însorita provincie iberică), sensibilă şi cultivată, are toate datele unui scriitor adevărat, de la care mă aştept să iasă cândva (curând) în librării şi cu ficţiune propriu-zisă. Bucuriei cu care e vădit că scrie i se va adăuga atunci, încă o dată, bucuria lectorului – inclusiv a subsemnatului.

Acad. G. Păun