GABRIELA CALUTIU SONNENBERG

Născută în România, căsătorită cu un german, trăitoare în Spania, cunoscătoare a câtorva limbi de circulație internațională, cu doctorat în științe economice, cu o profundă cultură generală, cu o educație aleasă și cu aplecare pentru scrieri, pot spune despre Gabriela Căluțiu Sonnenberg că a venit pe lume cu nevoia de spațiu spiritual, dar și fizic mai larg, un spațiu în care să se învârtă în voie. Așa o am înaintea ochilor, un adevărat spirit viu, învârtindu-se pe călcâie, zglobie, nostimă, zâmbind calm și plăcut, împletind profunzimea gândirii cu aspectul ludic. Parcă se teme să nu o consideri prea gravă, prea adâncită în probleme vieții prea greu de rezolvat, așa cum în școlile prin care a trecut era mereu atentă să nu-și atragă umilitorul cuvânt “tocilar”, pentru că era întotdeauna pe primul loc la învățătură.

Prima impresie a lecturii scrierilor ei este cea a bagatelizării, dar treptat te atrage spre profunzimi. Parcă din joacă face totul, parcă din joacă scrie și gândește și nici nu bagi de seamă când te-a atras în lumea încâlcitelor probleme de viață și lectua devine o provocare. Migala cu care întoarce problemele pe toate fețele este totuși o migala dinamică, alertă, având ceva din sclipirile apei jucăușe în razele soarelui. Câte un fapt pe care noi nu l-am băgat în seamă, considerând că este ceva prea simplu, despre care nu am gândit nimic, despre care n-am scos nicio vorbă, ea ți-l dezvăluie și abia atunci observi din ce încâlceală de înțelesuri se compune urzeala lui. Cu o învârtitură de condei aduce înțelesuri din galaxii spirituale-sufletești diferite și ni le face familiare, punându-le înainte, sapă în adâncul înțelesului omenesc al faptelor, a ziselor, peste care am trecut fără să ne oprim la ele. Observațiile ei se întruchipează în idei care ne fac să spunem: “ia te uită, chiar așa, cum de mi-a scăpat asta?” Apoi, tacticos, ia cu răbdare fiecare fir, îl deznoadă, îl îndreaptă și îl pune la locul lui, face ordine, pune lucrurile în dulap, trăgând cu ochiul la tine, care te-ai oprit făcând ochii a mirare, zicându-ți șugubăț, în gând: “gata, asta a fost, n-a fost mare scofală”. Trăirile sufletești și le ține în frâu, dintr-un fel de pudoare, din discreție, dar le simți, știi că în spatele ideilor se află discret un adevărat imperiu al trăirilor sufletești.

Lectura scrierile ei ne împodobește sufletul, ne luminează mintea, privind viața altfel, prin prisma ei ne duce pe tărâmul trăirilor frumoase și al ideilor mai profunde, pe care le desprindem singuri din text, ne îndeamnă să ne uităm mai atent în jurul nostru. Adeseori dialoghează cu cititorul, îi pune întrebări la care trebuie să dea un răspuns în gând și, subtil, ne amintește că trebuie să ăam la o parte masca împrejurărilor de circumstanță.

Scrierile ei respiră decență, bun simț, armonie. Sunt scrieri care o definesc și dacă ar trebui să recurg la un singur cuvânt pentru ea și scrierile ei – așa ca o pecete – aș spune cuvântul – SPIRITUALITATE –

Elena Buică – Toronto