Cartea are un anume esopism, are un simbol al ei care o face să fie mai mult decât o lectură de acțiune, are metafora specifică prozei bune, care e tot un fel de poezie prin construcție șocantă dar logică. Nu e o simplă povestire. Vă urez din toată inima să ajungeți a vă defini. Pentru că, de aflat, vă confirm că vă aflați; că sunt în cartea aceasta și pagini și considerații demne de felicitat.

Prietena-personaj, tocmai din pricina insistențelor cronologice este și mai ștearsă și mai previzibilă, autorul-personaj, însă, are tot timpul și intuiție și meditație și chiar acte comportamentale mai curajoase, capabile mai bine să descrie fluctuațiile caracterului și surprinzând printr-o logică artistică la care supune actul analitic, la un mod doct în sensul bun al cuvântului, ceea ce garantează succes la mica noastră categorie de cititor intelectual, tot mai restrânsă pe zi ce trece. Iar eu, ca scriitor obișnuit cu publicul și, poate, chiar dăruit lui în măsura în care am comunicare intelectuală și ideatică, sufăr în fața acestei realități care limitează tot mai mult actul literar.

Insist asupra structurii și construcției de proză construită și creată, asupra efortului de selecționare continuă a subiectelor și nu de povestire debitată oricum, nici publicistic bine, nici literar suficient, pentru că am găsit la dumneavoastră câteva elemente de metaforă generală cum cuprinde adevărata literatură care este bună doar dacă nu poți s-o lași din mână.

Corneliu Leu, scriitor român (1932 – 2015)