Încadrare stilistică și temporală

Roman psihologic, cu două planuri de desfășurare a acțiunii, unul în prezent și unul în trecut, cu circa douăzeci și cinci de ani în urmă. Cele două niveluri sunt prezentate alternativ, intercalându-se.

            Timpul prezent, scris din perspectiva auctorială, o are ca protagonistă pe Mia, o tânără de circa patruzeci și cinci de ani, româncă la origine, care trăiește la New York. De profesie redactor, Mia ˗ fire independentă, volubilă, ușor superficială ˗ primește prin poștă un manuscris care poartă numele de ”Aproape tot ce știu despre Eli”. Acesta se dovedește a fi povestea vieții unei foste prietene și colege din tinerețe, Eli, decedate prematur. Autoarea manuscrisului este o fostă colegă comună de liceu, pe care Mia o cunoaște doar vag, care se semnează cu pseudonimul ”Pătrățel”, aluzie la o poreclă din trecut.

            Timpul trecut, reprezentat de amintirile din manuscris, este scris la persoana I.,  din perspectiva personajului-autor, ”Pătrățel”. Se încadrează ca stil la literatura personală, categoria jurnal sau monolog retrospectiv (eventual biografie sau chiar autobiografie).

            Acțiune în prezent (rezumat)

            În ciuda impulsului de a ignora manuscrisul, considerând capitolul ”trecut” ca fiind încheiat, Mia nu rezistă tentației de a-l parcurge. Confruntată cu amintiri și experiențe din perioada tinereții ei, de dinaintea căderii Cortinei de Fier, pe măsură ce avansează cu lectura, Mia trăiește și retrăiește numeroase episoade, care-i schimbă imperceptibil viața și modul paușal, consumist, în care se obișnuise să-și organizeze existența în ultimii ani. Paralelele ingenioase dintre lumea de atunci și cea de acum, aluziile ironice și coincidențele stranii strârnesc curiozitatea și mențin trează atenția cititorului, furnizând numeroase minirevelații de parcurs.

            Scopul aparent al manuscrisului, acela de a relata cronologic traiectoria spectaculoasă a vieţii de excepţie a eroinei ELI, este depăşit rapid, lărgind perspectiva pe mai multe planuri suprapuse.

            În plan spaţial (orizontal), acțiunea începută în anii optzeci, în oraşul natal, se dezvoltă, deplasându-se spre capitala București a anilor nouăzeci ˗ cu tot cortegiul zdruncinărilor proprii evenimentelor din decembrie ´89 ˗ și se finalizează în afara granițelor României, în Elveția începutului de Mileniu, acolo unde eroina Eli emigrează și moare la o vârstă tânără, în circumstanțe neclare. Deși sunt firi diferite, atât Mia, cât și Eli se decid pentru o reluare a vieții de la zero, în afara granițelor României natale.

            În planul vertical, simbolic redat prin mania obsesivă a escaladării muților, avem Carpații, urmați de Alpi și, în final, de Masivul Himalaya. Metafora cuceririi înălțimilor sugerează etapele formării personalităţii eroinelor, elanul şi excesele tinereţii fiind temperate gradual de trecerea anilor și de adaptarea la conformismul impus din afară de regulile societății, adesea absurde prin birocrație și îngustime politică. Eli, prototip al protestului mut împotriva oricărui fel de restricții se situează aparent la extrema opusă față de Mia, care preferă regulile ușor de urmat ale vieții facile din Lumea Nouă. În urma experiențelor induse involuntar în viața ei prin citirea manuscrisului, Mia începe să semene din ce în ce mai cu Eli.

            Cadrul spațial și acțiunea din planul trecut

            Peisajul în care începe relatarea este România anilor premergători frământărilor din decembrie 1989. Sub pretextul însoţirii personajului principal – Eli, o tânără cu calităţi de excepţie, discordantă în peisajul generaţiei ei deziluzionate, plictisite – acţiunea se mută treptat din oraşul provincial către capitala clocotitoare.

            Depăşită fiind mai apoi  perioada tumultoasă post-decembristă, urmează mutarea în afara graniţelor ţării. Etapele de deschidere spaţială sunt dublate în plan personal cu stadii de maturizare ale eroinei. Se desenează estompat teme precum elanul şi optimismul începuturilor, curiozitatea şi gustul pentru risc, încrederea în idealuri, miracolul unei prietenii trainice, decepţiile intelectuale şi sentimentale, oportunismul adaptării, respectiv nevoia cantonării în repere clare, cu valori etice stabile.

            Primul capitol,  „Mamma Mia și orașul de lângă munți” descrie firesc, fără arabescuri, imaginea unei tinereți, dacă nu frumoase, cel puțin voioase, în ciuda tristeților care apasă în socialism; o atmosferă curată, văzută fără prejudecăți, datorită caracterelor stenice ale personajelor, a tinereții lor, care simte limitarea dar nu o ia în serios, găsind resurse interioare mai oneste decât regimul politic.

            Cel de-al doilea capitol, ”În orașul care nu doarme niciodată”,confruntă personajele şi, implicit, cititorii cu fresca societăţii bolnave, în prag de colaps,  stridentă, gata să explodeze în fiecare clipă. Valorile adunate în etapa anterioară se consolidează, unele crescând exacerbat, servind drept portiţe de scăpare din cotidianul anost, obsedant: studiul disciplinelor universitare devine frenetic, exagerat, perfecţionist; valenţele prieteniei sunt puse la bătaie în extrem, pâna la limita aproape-contopirii personalităţilor celor două personaje principale (eroina şi povestitoarea); escaladele montane devin din ce în ce mai periculoase, victimizând; aventurile sentimentale se succed cu rapiditate superficială, trăite de la distanţă, ca nişte experimente ştiinţifice.

            Capitolul al treilea,  „Go West, Go East!”, destrămând Cortina de Fier, deschide nesperata uşă spre spaţiul întregii planete, oferind şansa unui nou început şi posibilitatea măsurării forţelor la nivelul maxim. Surprinzător, tărâmul făgăduinţei dezamăgeşte. „Reţetele“ de combatere a lipsei de perpectivă care au funcţionat în etapele anterioare nu mai fac şi aici faţă. Entuziasmului plecării în străinătate i se opune conștiința existenței și a unui aspect mai neplăcut de „occident”: insipid, calic sufletește, meschin în rigurozitatea sa.  Un superb dispreț femeiesc mătură şi peste iluzia occidentului germanizat, găsindu-şi sufletul-pereche în chiar mijlocul acelui peisaj dezolant şi căsătorindu-se cu el, ca o demonstrație că seriozitatea lor birocratizată carierist nu poate usca, iar atunci când găsim alți ochi, fie ei și albaștri, pe care-i putem iubi, îi iubim.

            Din nefericire, împlinirea din plan sentimental nu induce efecte pozitive şi în cel mental. Studiul universitar devine piedică în calea dezvoltării spirituale, risipă de energii; limitativ, îndobitocitor, nu mai tentează prin nimic. Distanţa faţă de ţara natală pune la încercare soliditatea prieteniei cu cei rămaşi acolo şi contribuie la stingerea treptată a relaţiilor de suflet. Escaladele montane se extind la maximum pe verticală, Masivul Himalaya devenind simbol al aspiraţiilor spirituale atinse – fizic, prin călătoria întracolo şi spiritual, prin adoptarea budismului –  dar nedescifrate corect.

            Pentru prima dată apare îndoiala în privinţa legitimităţii cursei pe înălţime. Privirea se întoarce spre interior, devine introspectivă. Atingerea ţelurilor nu mai este prioritară; pătrunderea sensului lor devine acum scopul întregii căutări. Se transformă în obsesie, devine luptă contra cronometru şi mistuie tot ce-i stă în cale, rupând legaturile cu lumea palpabilă, răzbunându-se pe lume. Sub masca unei aparenţe mic-burgheze ancorate în realitate, Eli se izolează tot mai mult, permiţând procesului de destrămare să se declanşeze.

            Incapabil de a purta mai departe povara covârşitoare a unui aparat mental atât de solicitant, corpul eroinei începe să dea semne de oboseală. Neobişnuită cu concesiile, Eli plusează, fără a-i acorda atenţie.

            Stingerea treptată, aparent inexplicabilă, mult prea timpurie a eroinei surprinde și lasă impresia de neterminat. La a doua privire se strecoară însă îndoiala asupra variantei neîmplinirii. Destinul curmat prematur, scurtimea sa temporală poate fi reflexia atingerii unei intensităţi incandescente, automistuitoare.

            Structură

            Cele peste circa 190 de pagini format A4  (circa 300 de pagini format A5) sunt compuse din trei capitole, fiecare fiind, la rândul său, subdivizat în opt până la zece subcapitole. Cele două planuri temporale sunt prezentate intercalat: pe măsură ce Mia avansează în prezent cu lectura manuscrisului, viața ei la New York se continuă în ritm alert, modern, iar evenimentele din prezent se precipită neașteptat. Apar interferențe cu episoade din viața eroinei manuscrisului, Eli, și cu aventurile povestitoarei ”Pătrățel”.

            Tematică, psihologia personajelor

            Principalele perechi de teme contrarii, antagonisme care se înfruntă sub tensiune pe parcursul romanului, fără a fi însă direct tematizate, sunt:

– tema politică și socială a comunismului restrictiv versus capitalism greşit interpretat;

– dilema intelectuală, opoziția dintre curiozitatea nativă a minților ambiționate versus sistemul de învățământ din ce în ce mai abstactizant (liceu-facultate-universitate de renume internaţional), lipsit de scânteie creativă;

– planul controversei spirituale, al maturizării în mijlocul moralei creştine, completate mai târziu prin spiritualitatea budistă;

– planul moral și sentimental, fragilitatea relațiilor cu cei dragi, în condițiile înstrăinării și distanțelor geografice și culturale din ce în ce mai mari (valoarea unei prietenii perene este pusă în pericol de capcanele înstrăinării rezultate din emigrare). 

            Există eventualitatea ca eroina să fi pătruns sensul destinic mai adânc decât putem percepe noi, ca spectatori, prin metodele de observaţie şi investigaţie clasice, tradiţionale. Obsesia întrebărilor, prezentă atât la eroină cât şi la personajul povestitor, conduce spre calculele teoriilor de viață abstracte, precum derivata metodei celor mai mici pătrate, acea metodă a … pătrăţelelor. Tenta de umor care se deduce din diminutiv sugerează  că le putem lansa, dar şi că numărul lor este practic nelimitat, atenţionând că nu e nevoie să cantonăm în ezoterisme, în Budism, etc, ci e de ajuns să fim cu adevărat intelectuali și să ne punem întrebări existențiale.

            Misterul care planează asupra eventualei împliniri în plan spiritual a eroinei nu dobândeşte şansa unei elucidări. Posibilitatea ca zbaterea să fi avut un sens încurajează numai pe cei dispuşi să reflecteze mai mult decât odată. Cele două necunoscute – eroina şi povestitoarea – rămân greu de cuantificat, descrise mai mult sau mai puţin abstract, cu câte o literă (x şi y) sau un … roman. Ecuaţia rămâne deschisă.

---